Prezentare locală

Asezata intre Dunarea Inferioara si Marea Neagra, intr-o regiune care a oferit omului, cele mai proielnice posibilitati de trai, Dobrogea constituie o parte integranta si unitara a vetrei carpato-danubiano-pontice si care istoric a pulsat cu deosebita vigoare din timpuri imemoriale. Cercetarile arheologice si speologice efectuate in ultimele decenii pe terasele apelor lor, in pesteri sau pe vaile mai bine adapostite, au permis constatari de un mare interes.
Cercetarile din Pesterile Dobrogei au aratat ca exista urme ale paleoliticului superior si a celui mijlociu in pesterile – La izvor – si – La Adam – unde s-au descoperit unelte lucrate din lame si aschii de silex.
Pe teritoriul comunei Topalu, s-au gasit bordei din perioada paleoliticului cu cateva resturi de obiecte de silex. Cercetarile ulterioare nu au dus la identificarea unor locuinte paleolitice in aceasta regiune deoarece pestera fusese distrusa. In valea Scrofeni, langa Topalu, s-au gasit bulgari de silex, materia prima pentru uneltele de piatra, premisa a dezvoltarii societatii in aceasta regiune.
Trecerea de la paleolitic la neolitic a insemnat si pentru Dobrogea o perioada de adanci transformari in campul fortelor de productie, organizarii sociale. In mezolitic apare homo sapiens recens, oamenii incep sa se lege de un anumit teritoriu, apar primele cimitire.
Neoliticul, etapa de inflorire a organizarii gentilico-matriarhale, de consolidare a celei tribale, este bine reprezentat pe teritoriul Dobrogei. Cele mai vechi comunitati neolitice din Dobrogea, cele de la Harsova si Cernavoda, care au folosit ceramica au fost acelea care au creat cultura Hamangia.
Dupa cultura Hamangia in Dobrogea intalnim cultura Gumelnita si Cernavoda ambele bine reprezentate pe intreg cuprinsul Dobrogei.
Specific Dobrogei, cultura Gumelnita avea tipul de asezare constituit din movile sau tell-uri ca cel de la Harsova.
Cultura Cernavoda urmeaza in timpul culturii Gumelnita. In aceasta perioada apare prima mare diviziune sociala a muncii prin separarea triburilor sau comunitatilor tribale de pastori de restul comunitatii, care raman sa se ocupe de agricultura.
Epoca bronzului, epoca fierului cunosc in Dobrogea aceleasi caracteristici si urmeaza aceleasi faze ca in intreaga tara.
In 1977 este descoperit la Topalu un tumul avand caracter princiar continand sapte amfore elenistice din a doua epoca a fierului, in vecinatatea bisericii comunale. La 30-40 m spre Dunare s-a observat existenta mai multor urme de locuire feudala timpurie. Tumulul de la Topalu este asemanator cu cel de la Mihai Viteazu, Topraisar. S-a precizat ca si biserica comunei Topalu este amplasata pe un tumul de mari dimensiuni partial aplatizat.
Tumulul de la Topalu apartine unei zone bogate in descoperiri getice din a doua epoca a fierului. Astfel, la 1.5 km de Topalu NVN de cetatea Capidava, la gura vaii Alvanesti au fost gasite fragmente ceramice din prima epoca a fierului – ciob de strachina cu baza fatadata, fragment de ceasca – dar si trei fragmente ceramice de pasta cenusie, lucrate la roata, datand din a doua epoca a fierului.
La patru km mai la sud de Capidava pe platoul de sud de Valea Zavalului se gasesc puternice urme geto-dacice datand din a doua epoca a fierului.
Cele mai vechi urme de asezare in aceasta zona, urme ale getilor au fost cele de la Capidava.
Pe baza informatiilor stratigrafice si constructive s-a presupus ca cetatea din secolul al III-lea avea un plan patrulater cu turnuri interioare si patru porti. Ceea ce poate fi vizitat astazi sunt de fapt ruinele restaurate ale cetatii refacute la sfarsitul secolului al III-lea si inceputul secolului al IV-lea, in epoca imparatilor Diocletian si Constantin cel Mare.
Cetatea de forma dreptunghiulara, este inconjurata de un zid de aparare avand pe centrul laturilor turnuri patrate masive, la colturi turnuri semicirculare, iar pe latura lunga turnuri intermediare in forma de U.
Poarta principala aflata pe latura sudica, este aparata de un singur turn, fapt ce nu se mai intalneste la alte cetati. In interiorul cetatii au fost scoase la lumina putine urme romane. In partea de S-V se pot vedea temeliile unei sali cu aspect basical, cu trei nave si o camera cu absida semicirculara.
Lipita de zidul de aparare se afla inca o constructie cu un sir de pilastri pe mijloc. S-au mai pastrat de asemenea si resturile unor camere din baile castrului. In coltul de nord a fost dezvelita, prin sapaturi, o basilica crestina cu o singura nava si cu o absida poligonala.
Dupa anul 337 e.n. au avut loc refaceri generale in cursul carora turnurile in forma de U au fost demolate, turnul portii a fost marit si zidurile de incinta reparate, in multe locuri folosindu-se drept materiale de constructie bucati din vechile monumente romane.
Din inscriptii aflam ridicarea castrului din secolul al diolea a cazut sarcina unui detasament din Legiunea a XI-a Claudia si ca la Capidava a stationat Cohorta I de germani al carei comandant era prefectul Munatius Venustus.
Descoperirea in zidurile din epoca romana tarzie a unor arhitrave, capiteluri, fragmente de statui sau de reliefuri de cult si funerare reprezinta indicii ale inaltului nivel de dezvoltare urbanistica a Capidavei in primele secole de stapanire romana. Despre aceeasi epoca infloritoare ne vorbesc si inscriptiile. Din descifrarea acestora aflam ca in cetate erau edificii monumentale. Un bust al lui Jupiter ca si cele cateva altele inchinate zeului suprem. atesta dezvoltarea acestui cult. In apropierea cetatii se intindea cimitirul cu cavouri bogate. De aici constructorii din secolul al IV-lea au adunat frumoase stele de calcar cu reprezentarea banchetului funerar si a cavalerului trac.
In secolul IV-lea la Capidava a stationat un detasament din Legiunea a II-a Herculia.
La mijlocul secolului al V-lea cetatea sufera distrugeri datorita atacurilor hunilor. Va fi refacuta abia in vremea lui Anastasius si a lui Iustinian. Acum s-a construit o fortificatie mult mai mica, partrulatera in sfertul sudic al vechii cetati.
Dupa veacul al VII-lea, stirile despre Capidava lipsesc.
La sfarsitul secolului al IX-lea se constituie pe vechile ruine o alta asezare fortificata, ale carei ziduri, fara turnuri, dar cu un sant de aparare, urmeaza traseul vechiului zid otoman. Asezarea era locuita de populatie romaneasca.
In aceasta epoca feudala timpurie, datorata deselor si grelelor vicisitudini, asezarea de la Capidava se va reface de cinci ori, organizarea si sistematizarea ei, continutul vietii materiale si spirituale raman aceleasi, ceea ce dovedeste continuitatea etnica romaneasca. Elementele straine ce patrund sunt rapid asimilate. Resturile de cultura materiala permit o descriere destul de exacta in linii mari a vietii asezarii. Locuitorii se ocupau cu agricultura, cresterea vitelor, pescuitul si vanatoarea. Erau crestini dupa cum o dovedeste descoperirea a cinci cruci de bronz, intre care trei relicvare turnate cu scena rastignirii, reprezentata in relief pe o fata si cu fecioara Maria pe cealalta.
Scrierea intrase in obiceiul multora dintre ei, asa cum o dovedeste ulciorul cu inscriptie greaca ce atesta antroponimul stramosesc Petre ca si alta frafgmente ceramice cu resturi de scriere pe ele.
Un ultim atac al cumanilor, la mijlocul secolului al XI-lea distruge definitiv asezarea de la capidava.
Spre sfarsitul secolului al XI-lea existau in Dobrogea trei formatiuni statale conduse de sefi locali.
In jurul anului 1320, apare un stat independent in stransa legatura cu biserica, ce va avea ca si conducator, recunoscut de Bizant pe Balica, urmat de Dobrotici si Ivanco.
Dupa 1388 este stapan in Dobrogea Mircea cel Batran.
Dupa Mircea cel Batran, urmeaza fiul sau Mihail ce duce aceeasi politica antiotomana.
Dobrogea este incadrata pe deplin in sistemul administrativ otoman abia catre sfarsitul secolului al XV-lea, ramanand sub stapanirea otomana pana la 1877 la Razboiul de Independenta. Pe teritoriul Dobrogei s-au amestecat romanii autohtoni – dacienii – cu cei veniti de pe malul stang al Dumarii.
Vasile Parvan spunea ca Dobrogea e o cetate, zidurile ei sunt malul inalt al Dunarii si Marea. Santurile ei cu apa sunt Dunarea si Marea.
Faptul ca Dunarea nu a fost un zid despartitor ni-l atesta si istoricul comunei Topalu. Satul Topalu este asezat pe o colina langa Dunare, cam la 28 km spre nord de Cernavoda si 27 km spre sud de Harsova.
Datele privitoare la intemeierea asezarii si evolutia sa sunt foarte diverse si nu de putine ori contradictorii.
Documente precise publicate de Anca Ghiata il atesta pentru secolele XVII-XIX, ca sat romanesc.
Inca din sec. XVI se arata ca in Dobrogea existau sate mari locuite exclusiv de crestini. Astfel, apare in localitatea Topalu Topal – AK – numele de Costea, fiul lui Nistor, la Harsova apar nume ca Valcu, fiul lui Danaila Danciu, Mirea Neagul, Dragomir Tudor.
Primul strat de populatie il constituie dicienii, populatie romaneasca autohtona a Dobrogei. Este unul dintre putinele sate din Dobrogea in care intalnim ca nume de familie Dicianu.
Peste ei au venit cojianii din Ialomita, apoi mocanii.
Multi dintre mocani s-au imbogatit, dar nu pe seama oilor, ci a cailor. Se zice chiar ca unii aveau 800-900 de cai, adevarate herghelii, pe care luau bani buni la Budapesta, pe Don, la Viena, la Constantinopol.
Documentele cartografice ale epocii amintesc componente ale comunei localitatile Hasanesti si Balabanu. Aceasta din urma, prin 1828-1829 avea identitate proprie si era format din 23 de case. La 1849 avea 8 case de rusi si 60 moldoveni.
Mai intai geograful Peters, apoi Ion Ionescu de la Brad amintesc satul ca fiind romanesc.
In documentele publicate de Tudor Mateescu – Documente privind istoria Dobrogei 1830-1877, Bucuresti, Directia Generala a Arhivelor Statului, 1975, doc. 69, 86, 113, 138, 194, 215.- avem acoperita cu onomastica corespunzatoare in perioada 1841-1866. Inca o data, impotriva realitatilor istorice dominate predomina bejenia romanilor din Topalu din dreapta Dunarii spre stanga ei.
La 1871, conform lui Nicolae Balasescu, cel caruia ii datoram una din primele lucrari asupra Dobrogei moderne, Topalu avea 220 de familii romanesti si in ciuda primejdiilor pe care le-au trait locuitorii acestui sat din partea turcilor in timpul razboiului din 1878 pe motiv ca i-ar fi ajutat pe rusi este amintit de Stefan Fianu intre marile sate romanesti de pe malul Dumarii.
Nici unul dintre batranii satului nu pot spune cand a fost facut acesta. Spun numai ca in timpul ciumei din Muntenia, probabil ciuma de la 1718-1730, locuitorii romani de pe stanga Dunarii au fugit pentru ca ii izola in colibe in insulele formate de Dunare, unde s-au stabilit, formand sate. Romanii din Facaieni, Gaita au fugit in Balabanu, o insula pe Dunare in dreptul satului Topalu.
Numele satului Topalu este turcesc si provine de la cuvantul topal care inseamna schiop. Cu privire la turcul schiop care a dat numele satului Topalu sunt doua variante – dupa unii acesta ar fi fost un cioban schiop care ar fi avut tarla pe aceste locuri. O alta varianta prezentata de Gh. Vintila in scrierea autobiografica arata ca dupa 1800 cateva familii – vreo 40 de oameni – de la langa Brasov au parasit locurile natale pentru ca au fost parati ca ar fi luat parte la revolutia de la 1848. Printre acestia erau familiile – Cheles, Vintila, Orbocea, Boghianu, Nicoara, Lazu, Murat, Socarici, Cazacu, Danila, Draghici. Dupa multe peripetii acestia impreuna cu vitele lor au ajuns la Balabanu. Intr-o zi au trecut pe malul dobrogean al Dunarii si au gasit locurile pustii cu iarba multa pentru vite. Au trimis o delegatie la beiul de Harsova si acesta le-a dat voie sa se aseje pe aceste locuri cu conditia sa plateasca regulat birul in bani si amunale. Spre iarna au pornit in sus de Dunare, dar in cautarea de pasuni s-au indreptat de Dunare, le-au pierit multe vite si de aceea s-au reintors spre Dunare pe drumul cel mai scurt.
Intamplarea a facut sa coboare acolo unde este astazi si Topalu si unde au gasit loc prielnic, deoarece aici se aflau trei dealuri despartite de trei vai care coborau in panta dulce spre vadul Dunarii. Peste Dunare se afla ostrovul Balabanu. Dupa ce s-au asezat au muncit mult, a inceput sa le mearga bine si si-au adus si familiile din Transilvania, si-au facut colibe si bordeie. Dupa intregirea familiilor au inceput sa se descurce din ce in ce mai bine. Intr-o noapte de Craciun, locuitorii satului au fost talhariti si aspru batuti de o ceata de turci.
Beiul de la Harsova afland de oranduiala localnicilor de oameni harnici, gospodari si de jaful facut de talhari, a trimis in sat un turc pe nume, Topal, care era schiop. Acesta avea rol de a-i apara pe locuitori de dusmani.
Venind in sat s-a gospodarit si el cu alti trei turci si pentru ca era un om bun la inima, oamenii plini de dragoste fata de Topal i-au zis satului Topalu si asa i-a ramas numele. Topal a murit dupa 1877 si a cerut sa fie ingropat in mijlocul satului. Ei isi facusera case din gard, bordeie si apoi case din chirpic. Satul, fiind supus turcilor era condus de un subas care numea primar pe cel care mai cu vaza. Acesta trebuia sa indeplineasca obligatiile satului fata de stapanire. Barbatii erau luati primavara cand incepea munca si eliberati toamna tarziu fara nici o plata. Mai tarziu pe la 1850 munca li se platea.
In timpul diferitelor razboaie dintre turci si rusi satul se retragea cu tot avutul in Balabanu si asteptau pana se stingea razboiul.
La 1877 se afla in sat o armata turceasca de aparare. Locuitorii erau vazuti cu ochi rai si dusmanosi. La armata si razboi nu erau luati fiindca nu aveau incredere in ei, credeau ca ar fi fugit in balti ori ar fi dezertat la romanii de peste Dunare. Totusi, le-au gasit folosinta luandu-le carele si vitele la rechizitii si storcandu-l de tot avutul pentru a-l incarca in care si a-l trimite pe campul de lupta, sub forma de provizii pentru armatele turcesti.
Jugul greu al stapanirii turcesti a facut pe multi sa-si schimbe portul, sa-si uite limba sa treaca la religia musulmana. Satul Topalu a ramas cu nume turcesc insa sufletul lui nu s-a instrainat niciodata de cel al fratilor romani.
Armata turceasca de aparare, aflata la Topalu, a parasit satul cand au primit vestea ca rusii au trecut pe la Isaccea. In urma turcilor a venit insa o ceata de 50 de cerchezi. Romanii le-au iesit inainte la marginea satului, le-au dus apa si mancare si nu i-au lasat sa intre in sat. Cerchezii aveau insa nevoie de vite si au incercat sa intre cu forta in sat. S-a incins o crunta batalie din care romanii au iesit biruitori.
Dupa cucerirea independentei, Dobrogea a fost alipita la Romania. Tot malul drept al Dunarii este ocupat de sate romanesti. In aceasta perioada se stabilesc in Dobrogea numerosi romani aflati in Transilvania ca: Oancea, Gurgau, Rosculet Sasu, Popa. Acestia au venit cu cateva oi si isteti si curajosi, cum erau au luat stapanire 3.000-4.000 de hectare, s-au instarit si au dat nastere la mosiile de mai tarziu. Mocanii au ocupat centrul Dobrogei pe langa satele – Baltagesti, Tortomanu, Cobadin, Topraisar. In scurta vreme au ajuns boieri si au ocupat situatii administrative inalte, in timp ce bastinasii au saracit, au dat inapoi.
Unul dintre mocanii acestia a devenit boier si mare mosier. Se numea Gurgau si luase in stapanire zona baltagestilor. El locuia intr-un conac la o distanta de 18 km de Topalu.
Prin 1906, satul a fost cuprins de o secata cumplita. Vitele sufereau de foame si mureau in numar mare. Oamenii satului s-au gandit sa mearga la boierii din jurul satului, sa ceara voie sa mearga cu oile la pasunat pe mosiile lor. Nici unul dintre boieri nu a fost de acord si atunci oamenii au intrat cu forta pe mosia lui Gurgau din zona Baltagesti. Aceata a cerut sprijin autoritatilor care au trimis jandarmi si armata. Mosierii din zona s-au strans la mosia lui Gurgau sa vada ce este de facut. Intre tarani si mosieri are loc o incaierare. Conducatorii taranilor sunt legati si trimisi pe drumul Constantei. Vitele sunt trimise inapoi in sat. Oamenii au fost pusi sa munceasca pentru aranjarea strazilor si portului Constanta. Ei sunt eliberati cu sprijinul prefectului si se intorc in sat. In primavara lui 1907 regimentele au chemat la concentrare multi oameni ca sa mearga sa potoleasca rascoala care incepuse in Moldova. Oamenii auzind zvonul despre rascoala, au mers sa ceara sfatul primarului Postole Marcu, cu privire la impartirea mosiilor boieresti. Printr-un viclesug acesta a dus lista la Harsova si dupa ce rascoala din 1907 a fost infranta a adus in sat 60 de ostasi, pe subprefect si politaiul din Harsova, spunand ca cei ce au semnat sunt razvratitii satului. Din cei care au semnat au fost impuscati la marginea satului 4 oameni: Nicoara, Laciu, Draghici si Oglan. Dupa aceea primarul a fugit din sat de frica oamenilor.
In timpul primului razboi mondial satul a fost ocupat de germani. In timpul luptelor, satul a fost evacuat de doua ori, o data de rusi si o data de bulgari, dar nu – s-a adus nici o vatamare. La evacuare, bulgarii au vrut sa puna foc satului, dar n-au avut timpul necesar, caci, sosind vasele de razboi pe Dunare, au fost nevoiti sa se retraga. In timpul ocupatiunii, nemtii aveau comanda unei grupe instalata in localul scolii. Oamenii o duceau greu din cauza comandantului care era un om aspru. Scoala n-a functionat in acea perioada din lipsa de invatatori. Pe campul de lupta in primul razboi mondial au murit 60 de topoleni, intre care eroul sergent Murat Ion, Radu Margarit, Vintila Cazacu, Taranu Marin, Oglan Vasile, Andrei Vana, maiorul Vintila Constantin, cazut sub zidurile Budapestei.
Pentru cinstirea eroilor cazuti in primul razboi mondial a fost ridicat in centrul comunei un monument pe frontispiciul caruia sta scris – 1916-1918 – Recunostinta ostasilor morti pentru intregirea neamului. An de an elevii scolii si ceilalti locuitori ai comunei desfasoara activitati culturale si slujbe de pomenire de ziua eroilor.
Multi soldati ai comunei au scapat cu viata, Topalu numarand peste 40 de veterani de razboi – Paul Morfei, Murat Vasile, Stoica Petcu, Orbocea Vasile si altii.
In timpul celui de al doilea razboi mondial Topalu a adus si el jertfa lui de sange. In anii 1941-1945 au decedat pe campul de lupta peste 25 de soldati topoleni – Belu Traian, Orbocea Iordan, Socarici Gheorghe, Leta Dumitru, CarsicNicolae si altii. Peste 130 de soldati s-au intors cu bine la familiile lor – Danila Ion, Draghici Dumitru, Ghiocel Gheorghe, Stanciu Pandele, Tudor Petre, Coman Draghici. Dintre cei intorsi din cel de al doilea razboi mondial mai sunt in viata 7 veterani: Nicoara Ion, Gadei Culea, Coroiu Vasile, Ghiocel Ion, Enache Nicolae, Paldau Nicolae, Socarici D. P. Ion.
Sub aripile eliberarii care se intindeau victorioase de la Padure si Mare pana peste Carpati, patriotii romani s-au ridicat si au luptat pentru salvarea patriei.
Satul s-a dezvoltat, nu i-a mai ajuns colina pe care s-a asezat vechiul Topal si s-a raspandit pe alte doua coline, una la nord si alta la sud, despartite prin cate o vale – Valea Tatarului si Valea Mututuiului. Satul este format din trei cartiere – Volna, Canara si Centru.
Centrul este strabatut de o sosea comunala, care vine de la rasarit spre apus pana la Dunare si alta care vine de la nord, dinspre Harsova, spre sud la Cernavoda.
Pe sosea erau asezate bacaniile, carciumile, manufacturile, primaria, banca. Acolo era centrul unde se strangeau oamenii si discutau nevoile satului. In zilele de sarbatoare fetele si flacaii faceau hora.
Scoala este asezata pe partea soselei ce vine de la Harsova. Cele mai pesimiste date considera ca anul 1840 aparand ca dascal si invatator al satului Arsenie. La 1878 documentele timpului noteaza ca Topalu avea local de scoala cu doua posturi. Ca invatatori sunt notati Dumitrescu Mihaileanu si Dinu Vintila, iar din 1914 Gheorghe Serbanescu.
Treptat numarul posturilor s-a marit, iar in 1921 scoala avea local nou, tip casa scoalelor, cu patru sali de clasa, cladita din piatra si caramida, prin contributia benevola a locuitorilor. In 1922 s-a infiintat o casa de citire cu numele – Izvorul Luminii – avand o biblioteca cu 500 de volume.
Pe plan cultural, daca in 1922 comuna avea ca zestre 500 de volume astazi, in cadrul Casei de Cultura functioneaza o biblioteca cu un numar de 6296 volume.
Biserica este asezata pe o ulita care merge spre Dunare. Unele date arata existenta unei biserici cladite in 1800. Pe o Cazanie din 1844 se afla inscrisa data de 1840 – februarie 6 zile – data la care ar fi fost cumparata pentru biserica cu hramul – Adormirea Maicii Domnului – din Topalu.
Pe aceeasi carte avem multe insemnari ale preotului Ilie, care semneaza – Popa Ilie, toate datate 1853. Daca insemnarile Ancai Ghiata, presupun pentru semnul crucii, in hartile rusesti, ca fiind biserica, atunci in 1828 exista o biserica Topalu. Oricum este exclus ca la inmormantarile locuitorilor din Ostroave, inainte de a deveni Topalu sa nu fi existat derventi de cult.
Cruci si cimitir existau de pe la 1800. Alt izvor da pentru construirea bisericii anul 1865.
Pe malul Dunarii pe o intindere de 10-12 km erau carierele de piatra de var si constructii. Cea mai buna piatra de var, care se cauta mult la Braila, se scotea de aici.
Tot pe malul Dunarii te izbeste un puternic miros de hidrogen sulfurat in zona Helesteului.
Intre rasarit si miazanoapte la o departare de 2 km de sat, se afla o movila rotunda careia i se spune Movila Dragaicii. Legenda spune ca vara la 24 iunie, se obisnuia sa se joace Dragaica. Mai multe fete se imbracau in costume turcesti, femeiesti si barbatesti, se inarmau cu sabii, le cantau fluierarii si mergeau prin sat de jucau, chiar si prin alte sate. Odata, plecand Dragaicile din Topalu s-au intalnit cu alte dragaici din alt sat si s-au luat la bataie pana cand s-au omorat. De atunci a ramas numele de Movila Dragaicii. Mai sunt multe nume ca – Movila Sapata, Valea Saielii, Drumul Olacului ale caror legende nu se cunosc.
Oamenii traiau in case zidite din chirpici, cu temelie din piatra, sau case facute din nuiele. In timpul iernii, casele erau incalzite cu lemne in sobe de tabla sau zidite. Cele mai multe case erau alcatuite dintr-o tinda si doua camere. Barbatii se ocupau cu plugaria, cresterea vitelor, a albinelor, taierea lemnelor, scosul pietrei din cariera si pescuitul. Femeile lucrau la camp cu barbatii si vedeau si de gospodarie. Lucrau lana oilor din care faceau haine, velinte, covoare, saluri.
Portul national prin partile noastre a fost cu salvari, apropiindu-se de cel turcesc. Cu timpul a disparut, oamenii imbracandu-se in portul obisnuit astazi.
Ca si in alte regiuni, costumul popular din Dobrogea, reflecta preocuparea taranului de a-si satisface necesitatile materiale cat si preocuparile de natura spirituala. Costume vechi dobrogene a caror vechime se pierde in negura vremurilor se pastreaza si in comuna noastra.
Costumele localnicilor au fost confectionate dupa un model descoperit de o localnica, o bucata de fota descoperita la gura sobei. A existat o formatie de dansuri populare formata din batranii satului. Acestia au predat stafeta tinerilor si astazi formatia Mugurelul duce mai departe traditia dansului si portului popular topolean.
Acestia participa cu succes la festivalul de interpretare a cantecului traditional romanesc – Dan Moisescu, care se organizeaza in localitatea noastra an de an din 1996. Costumul vechi dobrogean se caracterizeaza prin contrastul dintre albul camasii si culorile vii ale catrintei. Camasa este alba si are cusaturi discrete la umar, la capatul manecilor largi si pe piept. Catrintele sunt alese cu motive mari geometrice. Nota specifica a costumului barbatesc este data de prezenta ilicului impodobit cu gaitane. In ciuda impresiei de diversitate din multe puncte de vedere portul romanesc dobrogean prezinta toate aspectele esentiale ale portului romanesc de pretutindeni, prin materia prima folosita, croiala, ornamentatie si cromatica.
Comuna Topalu este formata din doua sate – Topalu – satul de resedinta si Capidava situata la 7 km de Topalu. Populatia comunei, la 1 ianuarie 2005 era de 1818 locuitori la Topalu din care 1511 cu drept de vot si la Capidava de 101 persoane din care 62 cu drept de vot.
Comuna are o suprafata agricola de 6869 ha din care 4737 ha arabil, 1087 ha pasune, 45 ha vii. In structura suprafetei cultivate cea mai mare pondere o detin culturile de grau, porumb, floarea-soarelui.
Comuna Topalu are un spatiu locativde 616 case, in care locuiesc 671 de familii si un bloc de 16 apartamente cu tot atatea familii. In satul Capidava sunt 40 de case cu 44 de familii.
In comuna sunt 15 magazine alimentare si nealimentare, 1 restaurant si 5 baruri si discoteci, unde tineretul din comuna isi poate petrece timpul liber.
La Capidava, cetatea reprezinta un punct de atractie pentru multi turisti. Insula – Ovidius – de la Capidava gazduieste tabara de vara stiintifico-fantastica. Comuna nu dispune de capacitati de cazare in hoteluri, campinguri, hanuri sau popasuri.
Comuna Topalu se impune atentiei turistilor prin existenta unui foarte valoros muzeu de arta. Muzeul este bazat pe colectia de 228 de opere de pictura, sculptura si grafica donata de doctorul Vintila D. Gheorghe in 1960. Prin bogatia sa, muzeul de la Topalu ofera de fapt o istorie reala a picturii romanesti de la Nicolae Grigorescu pana la artistii contemporani. Cele mai valoroase lucrari sunt cele din perioada interbelica, apartinend unor pictori ca – Nicolae Tonitza, Gheorghe Petrascu, Theodor Pallady, Stefan Dumitrescu, Marius Bunescu. In aceeasi colectie sunt reprezentati – Jean Alexandru Sterladi, Alexandru Ciucurencu, Constantin Piliuta, Virgil Almasan, Ion Bitan. Salile acestui muzeu, o sinteza a artei romanesti, sunt insufletite si de sculpturile semnate de Dimitrie Paciurea, Corneliu Mudrea, Ion Jalea, Oscar Han.
La sfarsitul anului 2004, prestarile de servicii catre populatie erau asigurate de Ghiseul Postal Topalu, apartinand Companiei Nationale Posta Romana, numarul abonatilor telefonici din comuna fiind de aproximativ 250.
Reteaua de apa potabila a comunei, prin grija primariei, a fost schimbata aproape in totalitate, insumand aproximativ 15 km de conducta.
Pentru o buna desfasurare a activitatii sanitare, populatia comunei beneficiaza de un cabinet medical individual, de un cabinet stomatologic, unde isi desfasoara activitatea doi medici si o asistenta.
Cultura si arta ocupa un loc aparte, manifestari de aceasta natura evidentiindu-se prin activitatea Casei de Cultura din localitate.
Cititorii din randul localnicilor frecventeaza Biblioteca Comunala, aflata in centrul comunei. Biblioteca are o sala de lectura cu 10 locuri unde cititorii pot studia in liniste materialele solicitante.
Invatamantul se situeaza in atentia si sprijinul autoritatilor administratiei locale pentru a asigura spatii si conditii procesului de instruire. In anul scolar 2004-2005 existau in comuna doua scoli si o gradinita. Procesul de instruire este asigurat de 12 cadre didactice.
Daca – Vesnicia s-a nascut la sat –  cum frumos spunea Lucian Blaga, atunci suntem mandrii ca suntem fii satului.